Legătura de chei: o mărturie diplomatică : dialog cu Armand Goşu

Această suită de dialoguri descrie contextul intern şi internaţional în care mi-am îndeplinit mandatul în fruntea Ministerului român al Afacerilor Externe, de la sfârşitul lui 2009 până la începutul lui 2012. E semnificativ faptul că eu am ajuns ministru într-un guvern de sacrificiu, care a lucrat sub o presiune enormă, la apogeul crizei economice, pe fondul pierderii tuturor iluziilor legate de artificiala prosperitate (pe credit) resimţită de români între 2005 şi 2008. Ca diplomat, m-am simţit mai apropiat de alţi tehnocraţi din executiv, precum Cătălin Predoiu sau Daniel Funeriu. Poate că bilanţul acestor outsideri, fără rugina a douăzeci de ani de politică-în-loc-de-orice-altceva, nu va fi fost cel mai puţin relevant ... în aceste dificile circumstanţe, am trăit cele 25 de luni la cârma diplomaţiei ca pe o datorie complicată, preluată cu pasiunea meseriei mele şi cu sentimentul că România merită orice efort, tocmai pentru că e slăbită, expusă la derive şi ameninţată de spectrul regresului democratic. Cititorul paginilor ce urmează va parcurge o mărturie subiectivă - corectă în raport cu faptele -, dar inspirată de lectura personală asupra „istoriei în timp real". Pe firul conversaţiilor cu domnul Armand Goşu, fost consilier de cabinet, dar şi bun prieten, apreciat pentru robusta sa calitate umană şi intelectuală, am făcut, desigur, reflecţii purcese din cariera mea diplomatică, evocând, aşadar, şi misiunile anterioare, ca ambasador al României.